Cel puțin 29 de morți și peste 130 de răniți într-un atac comis într-o gară din China

Cel puțin 29 de morți și peste 130 de răniți într-un atac comis într-o gară din China
Publicat: 02/03/2014, 09:11
Actualizat: 29/07/2014, 18:29

Cel puțin 29 de persoane au fost înjunghiate mortal, iar alte peste 130 au fost rănite într-un atac care a avut loc sâmbătă într-o gară din sud-vestul Chinei, a anunțat agenția China Nouă, citată de AFP.
Potrivit sursei citate, atacurile, comise de mai mulți indivizi având cuțite, au avut loc într-o gară din apropierea orașului Kunming, capitala provinciei Yunnan.
Bilanțul atacului, comis sâmbătă, la ora locală 21.20 (15.20, ora României), este pentru moment de 29 de morți și peste 130 de răniți, potrivit agenției.
Președintele chinez Xi Jinping a făcut apel la „dublarea eforturilor” în vederea anchetării atacului și pentru ca atacatorii să fie pedepsiți „conform legii”, anunță aceeași sursă.
Conform unor probe de la fața locului, atacul ar fi fost comis de către separatiști uiguri, musulmani turcofoni care se consideră excluși din proiectele de investiții lansate de Beijing în regiunea lor și împiedicați să-și practice religia și cultura.
Potrivit postului de televiziune public CCTV, Meng Jianzhu, un oficial de rang înalt din cadrul securității, este așteptat la Kunming pentru a superviza investigațiile, iar președintele Xi Jinping și premierul Li Keqiang au adresat condoleanțe familiilor victimelor.
China Nouă evocă un „atac terorist și premeditat”, comis de către „indivizi neidentificați înarmați cu cuțite”.
Poliția a împușcat mortal patru atacatori, al căror număr total nu a fost precizat, în gară și continuă să-i urmărească pe ceilalți.
Forțele de ordine au stabilit o vastă zonă de securitate în jurul gării, iar poliția continuă să interogheze persoane care au fost martore la acest atac sângeros, potrivit agenției China Nouă.
Atacatorii au fost îmbrăcați în negru, a anunțat la rândul său agenția China News Service, citând martori.
Potrivit unui alt martor, unii dintre atacatori aveau fețele acoperite.
Astfel de incidente se produc rar în China.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×